Facultatea de Administrarea Afacerilor Internationale
DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE SI AFACERI INTERNAtIONALE
Membrii Facultatii de Administrarea Afacerilor Internationale (A.A.I.) sunt organizati in cadrul
Departamentului de Economie si Afaceri Internationale.
Acest departament este organizat si functioneaza in
conformitate cu prevederile Legii educatiei nationale
nr. 1/2011 si ale Cartei Universitatii Crestine „Dimitrie
Cantemir”. Departamentul este unitatea academica functionala
care asigura producerea, transmiterea si valorificarea
cunoasterii in unul sau mai multe domenii de specialitate.
Acesta reuneste discipline inrudite sau complementare.
Din Departamentul de Economie si Afaceri Internationale
fac parte cadre didactice specializate in domeniul
Economie si Afaceri Internationale, care predau discipline
de profil conform planurilor de invatamant aferente
programelor de licenta si de studii de master ale
facultatii. Departamentul de Economie si Afaceri Internationale
cuprinde cadre didactice cu specializari de profil,
cum ar fi: economie mondiala, comert international
si politici comerciale, tranzactii internationale,
marketing international, s.a., cat si complementare,
cum ar fi matematica, limbile straine si informatica.