|
|
Facultatea
de RELAŢII
ECONOMICE INTERNAŢIONALE
Facultate
acreditată
Specializare:
ECONOMIE ŞI
AFACERI INTERNAŢIONALE
Masterat - Managementul Afacerilor Internationale
PROGRAM ACREDITAT
Specializarea:
Economie şi afaceri internaţionale
Forma de învăţământ:
ZI
Durata programului
de studiu: 4 semestre
Program
înfiinţat în anul 2008
Director:
Conf. univ. dr. GEORGETA ILIE
Scrisoare
adresata absolventilor facultatii
ADMITERE 2010 /
ÎNSCRIERE:
Înscrierile
se fac luni-vineri, în perioada 1 iulie-1 octombrie a.c., la sediul
Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Bucureşti,
Splaiul Unirii nr. 176, sector 4, Corp D1, etaj 2, la secretariatul Facultăţii
de Relaţii Economice Internaţionale.
Dosarul de înscriere
include:
- Diploma de
licenţă în original sau adeverinţă în
original prin care se atesta susţinerea examenului de licenţă
pentru absolvenţii promoţiei 2010;
- copie legalizata
după diploma de licenţă sau copie legalizată după
adeverinţa de absolvire;
- copie legalizată
după certificatul de naştere;
- copie legalizată
după certificatul de căsătorie, daca este cazul;
- copie xerox
după buletinul/ cartea de identitate;
- adeverinţă
medicală tip, eliberată de medicul de familie;
- trei fotografii tip buletin;
- chitanţă
care să ateste plata taxei de înscriere;
- dosar plic.
Taxa de înscriere este de 70 lei şi poate
fi achitată la casieria universităţii din corpul D1 etaj
1, zilnic, de luni până vineri, între orele 09.00-18.00.
PREZENTARE
Programul
de Master în Managementul Afacerilor Internaţionale este creat
plecând de la necesităţile contemporane în direcţia
pregătirii de specialişti în domeniul afacerilor internaţionale,
în contextul unei tot mai largi deschideri
internaţionale.
Cursurile
Programului de Master în Managementul Afacerilor Internaţionale
se adresează
tuturor absolvenţilor
licenţiaţi ai învăţământului superior
(de stat sau particular), indiferent de profil sau specializare,
care doresc fie să-şi aprofundeze specializarea de licenţa
obţinută, fie să dobândească
una nouă.
OBIECTIVE
Pe
lângă aprofundarea cunoştinţelor în domeniul
de licenţă al facultăţii, Economie si Afaceri Internaţionale,
dobândite în timpul ciclului de studii universitare de licenţă,
programul de Master în Managementul Afacerilor Internaţionale
urmăreşte şi dezvoltarea capacităţii
analitice si de
cercetare ştiinţifică
în vederea fundamentării deciziilor cu privire la afacerile
internaţionale, precum si dobândirea cunoştinţelor
necesare în vederea implementării acestora în mediul
de afaceri.
Un
alt obiectiv al programului de Master în Managementul Afacerilor
Internaţionale este dezvoltarea aptitudinilor de comunicare profesionala
eficienta în mediul de afaceri internaţional,
în principal prin discipline precum: Tratative comerciale în
tranzacţii internaţionale sau Comunicare de afaceri în
limba engleza.
În
prima parte, printr-o serie de discipline specifice aprofundării
domeniului, programul
oferă cursanţilor un plus de cunoştinţe
fundamentale,
precum: Managementul internaţionalizării firmei, Economie internaţională
sau Cooperare economica internaţională, iar în partea
a doua cunoştinţe
de specialitate
în domeniul managementului afacerilor internaţionale,
precum: Dreptul internaţional al afacerilor sau Managementul proiectelor
cu finanţare internaţională.
OFERTA
DE CURSURI/ CURRICULA:
Discipline
obligatorii:
|
Nr. Crt.
|
Discipline
|
Materiale
bibliografice recomandate
|
| 1 |
Economie internaţională
|
- Chiţiba
Constanţa, Sistemul economiei mondiale, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti 2010
(librăria
UCDC)
- Paul R. Krugman; Maurice
Obstfeld, International Economics, Pearson International Edition,
7th edition, 2007 (biblioteca UCDC)
- Bal Ana
(coordonator), Economie mondială, Editura ASE, Bucureşti
2006 (biblioteca
UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca
virtuală)
|
| 2 |
Managementul internaţionalizării
firmei
|
- Chiţiba
Constanţa; Management şi negociere în afacerile internaţionale,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
(librăria
UCDC)
- Gheorghiţa
Căprărescu, George Bucă-Chendi, Cezar Militaru;
Management, editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2007(librăria
UCDC)
- Cezar Militaru; Management
internaţional, Editura Prouniversitaria, Bucureşti,
2009 (librăria
UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca
virtuală)
|
| 3 |
Cooperare economică internaţională
|
- Liviu
Olaru – Cooperarea economică internaţională, Editura
ProUniversitaria, 2007
(librăria
UCDC)
- Sterian
Dumitrescu, Ana Bal – Economie mondială, Editura Economică,
Bucureşti, 2002 (biblioteca UCDC)
- Ioan Popa
– Tranzacţii comerciale internaţionale, Editura Economică,
Bucureşti, 2002 (biblioteca UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca
virtuală)
|
| 4 |
Pieţe internaţionale
de servicii
|
- Cristureanu,
C. (2009), Tranzactiile internationale in economia imateriala
Ed. Beck, Bucureşti
(librăria
UCDC)
- Bobircă,
A. (2005), Economia serviciilor internaţionale, Ed. Economica,
Bucureşti (biblioteca UCDC)
- Gustafsson, A., Jhonson,
M. (2004), Competing in a Service Economy, John Wiley & Sons,
San Francisco (biblioteca UCDC)
- http://www.economiaimaterialului.ase.ro
- Suport
de curs (biblioteca
virtuală
|
| 5 |
Mecanisme fundamentale ale Uniunii
Europene
|
- Cristina
Bălăceanu, Mecanisme fundamentale ale Pieţei Unice
Europene, Editura Pro Universitaria, Bucureşti 2008
(librăria
UCDC)
- Mircea
Coşea, Economia integrării europene, Editura Pro Universitaria,
Bucureşti 2007 (librăria
UCDC)
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 6 |
Tehnica operaţiunilor de
comerţ exterior
|
- Olaru
Octavian Liviu – Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior,
Ed. ProUniversitaria,
2007 (librăria
UCDC)
- Popa,
Ioan - Tranzacţii de comerţ exterior, Editura Economică,
Bucureşti, 2002 (biblioteca UCDC)
- Fota,
C. - Comerţ internaţional şi politici comerciale
internaţionale, Ed. Alma, 2000 (biblioteca UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca virtuală
|
| 7 |
Tratative comerciale în tranzacţii
internaţionale
|
- Chiţiba,
Constanţa; Procesul de negociere în afacerile comerciale
internaţionale, Editura Pro-Universitaria, Bucureşti,
2009 (librăria
UCDC)
- Chiţiba,
Constanţa; Negociere comercială internaţională,
Editura Pro-Universitaria, Bucureşti, 2008 (librăria
UCDC)
- Caraiani,
Gheorghe; Georgescu, Toma; Negocierea interculturală în tranzacţiile
comerciale internaţionale, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2006 (biblioteca UCDC)
- Popa,
Ioan; Negocierea comercială internaţională, Editura
Economică, Bucureşti, 2006 (biblioteca UCDC)
- Chiţiba,
Constanţa; Management şi negociere în afaceri internaţionale,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005 (biblioteca
UCDC)
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 8 |
Dreptul
internaţional al afacerilor
|
- Daniel-Mihail
Şandru, Impactul integrării europene asupra schimburilor
comerciale europene şi mondiale, Ed. Universitară, Bucureşti,
2007
(librăria
UCDC)
- Grainne de Burca, Joanne
Scott, The EU and the WTO, Hart Publishing, 2003 (biblioteca
UCDC)
- J.H.H.Weiler, The EU, the
WTO, and the NAFTA. Towards a Common Law of International Trade,
Oxford University Press, 2000 (biblioteca UCDC)
- Federico Ortino, Basic Legal
Instruments for the Liberalisation of Trade. A Comparative Analysis
of EC and WTO Law, Hart Publishing, 2004 (biblioteca UCDC)
- Peter Van den Bossche, The
Law and Policy of the World Trade Organization: Text, Cases and
Materials, Cambridge University Press, 2005 (biblioteca
UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca virtuală
|
| 9 |
Strategii concurenţiale
de marketing pe Piaţa Unică Europeană
|
- Muşetescu,
Adina – Strategii competitive de marketing pe Piaţa unică
europeană, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2006
(librăria
UCDC)
- Suport
de curs (biblioteca virtuală
|
| 10 |
Investiţii străine
|
- Bonciu,
Florin; Dinu, Marian George – Politici şi instrumente de
atragere a investiţiilor străine directe, Editura Albatros,
Bucureşti, 2001
(biblioteca UCDC)
- Ilie,
Georgeta – Investiţii internaţionale, Ediţia a
II-a, Editura Pro Universalis, Bucureşti, 2009 (librăria
UCDC)
- Ilie,
Georgeta – Investiţii internaţionale, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2006; (biblioteca UCDC)
- Mazilu,
Anda – Transnaţionalele şi competitivitatea. O perspectivă
est-europeană, Editura Economică, Bucureşti, 1999
(biblioteca UCDC)
- Munteanu,
Costea; Horobeţ, Alexandra – Finanţe transnaţionale,
Editura ALL BECK, Bucureşti, 2003 (biblioteca UCDC)
- *** World
Investment Report 2009 (disponibil pe www.unctad.org)
- ***Romanian
Business Digest (disponibil pe http://www.doingbusiness.ro/)
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 11 |
Managementul proiectelor cu
finanţare internaţională
|
- Constantinescu, Dumitru;
Nistorescu,Tudor, Managementul Proiectelor. Fundamente, metode
si tehnici, Editura SITECH, 2008 (in curs de achizitionare
la biblioteca UCDC)
- James K. McCollum - Management
de proiect - o abordare practica, Editura Universitara, 2005 (in
curs de achizitionare la biblioteca UCDC)
- Cleland, David I.; Gareis,
Roland, Global project management handbook, McGraw-Hill Professional,
2006. (in curs de achizitionare la biblioteca UCDC)
- Nokes, Sebastian, The Definitive
Guide to Project Management, 2nd Ed.n. London (Financial Times
/ Prentice Hall), 2007 (in curs de achizitionare la biblioteca
UCDC)
- Ireland, Lewis R., Project
Management. McGraw-Hill Professional, 2006 (in curs de
achizitionare la biblioteca UCDC)
- http://www.managementul-proiectelor.ro/
- http://www.fonduri-structurale.ro/
- http://www.basromania.ro/
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 12 |
Politici de marketing pe Piaţa
Unică Europeană
|
- Adăscăliţei,
V., – Euromarketing, ediţia a II-a, revăzută şi
adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005 (biblioteca
UCDC)
- Adăscăliţei,
V., Muşetescu, A. – Teste grilă Euromarketing, Editura
Prouniversitaria, Bucureşti, 2006 (librăria
UCDC)
- Balaure,
V. (coordonator) – Marketing, ediţia a III-a, revăzută
şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005
(biblioteca UCDC)
- Kotler,
Ph., Saundern, J., Amstrong, G., Wong, V., – Principiile marketingului,
ediţia europeană, Editura Teora, Bucureşti, 1998
(biblioteca UCDC)
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 13 |
Comunicare de afaceri în
limba engleza
|
- Management Masterclass, Neil
M. Glass & Nicholas Brealey, Publishing London, 1997 (biblioteca
UCDC)
- Information System Concept
for Management, Henry C. Lucas Jr., Mitchell Mc. Graw- Hill, 1990
(biblioteca UCDC)
- Suport de curs (biblioteca
virtuală
|
| 14 |
Geopolitica relaţiilor
internaţionale
|
- A. ACTE NORMATIVE, STRATEGII,
STUDII, MANUALE (biblioteca UCDC)
- Constituţia Romaniei,
1991, Legea nr. 429/2003; referendumul naţional 18-19 octombrie
2003;
- Strategia de Securitate
Naţională a României (SSNRo-2006), Bucureşti 2006;
- Treaty of Lisbon amending
the Treaty on European Union and the Treaty establishing the European
Community, signed at Lisbon, 13 December 2007
- US The National Security
Strategy, White House, Washinton DC, March 2006;
- A Secure Europe in a Better
World, Euopean Security Strategy, December 2003;
- The National Security Strategy
of the United States of America, White House, Washington DC, 2002;
- US National Strategy for
Combating Terrorism, White House, Washington DC 2003/2006;
- Strategia
de Securitate Naţională a României, Bucureşti,
2001;
- NATO Strategic Concept, 1999
(Washington Summit);
- Strategia de Securitate Naţională
a României, Bucureşti, 1999;
- Treaty on European Union
(Maastricht 1992)
- NATO Strategic Concept, 1991;
(Roma Summit);
- Treaty Establishing the European
Economic Community (Rome, 1957)
- Treaty Establishing the European
Atomic Energy Community (Rome, 1957)
- The North Atlantic Treaty
Washington D.C. - 4 April 1949;
- Charter of the United Nations,
signed on 26 June 1945, came into force on 24 Oct. 1945;
- The National Security Strategy
of the United Kingdom, 2008;
- Mapping Globalization, NIC,
2004-13, December 2004, washington D.C.;
- Politics and Vision, Princeton
University Press, 2004;
- Globalization, Multilateralism
and National Interest, EURISC FOUNDATION – RIIS/IRSI 2007;
- Regionalism and Regional
Cooperation: New Trends and Approaches, RIIS/IRSI, 2004.
- GeoPolitica,
Revistă de Geografie Politică, Geopolitică şi
GeoStrategie, Geopolitica spaţiului PONTO-DANUBIAN, Editura
TOP FORUM, Anul II, nr. 6 (2/2004);
- GeoPolitica, Revistă
de Geografie Politică, Geopolitică şi GeoStrategie,
Incursiune în Islam, Editura TOP FORUM, Anul II, nr. 9 (4/2004);
- Southeast European and Black
Sea Studies, Volume 7, Number 3, September 2007, Routledge.
- B. LUCRĂRI DE AUTOR
- Agnew, J., Geopolitics: re-visioning
world politics, London and New York, Routlege, 1998;
- Altemath,
Urs, Previziunile de la Sarajevo, Etnonaţionalism în Europa,
POLIRIOM; 2000;
- Arbuster, Adolf, Romanitatea
Românilor, Istoria unei idei, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1993;
- Asmus, R. D.; Dimitrov, K.;
Forbig, J., O nouă strategie euro-atlantică pentru regiunea
Mării Negre, IRSI, Bucuresti, 2004;
- Barnett, Thomas, P. M., The
Pentagon’s New Map, Berkleys Books, New York, 2004;
- Bădescu, I., Mihăilescu,
I., Zamfir, E., Geopolitica integrării europene; Bucureşti,
Ed. Univ. 2002;
- Blix, Hans, Disarming Iraq,
BROOMSBURY, 2004;
- Bodansky, Y., Bin Laden –
The Man Who Declared War on America, FORUM, 2001;
- Boutros Boutros Ghali, An
Agenda for Peace, Report of the Secretary-General pursuant to
the statement adopted by the Summit Meeting of the SC on 31 Jan.1992.
UN, New York, 1992;
- Brezinski,
Z., Marele eşec, Ed. DACIA, Cluj Napoca, 1993;
- Braden, K. E.; Shellz, F.
M., Engaging Geopolitics, London&New York: Person, 2000;
- Bauman, Z., Globalizarea
şi efectele ei sociale, ANTET, 2006;
- Carrere
d’Encausse, Helene, Triumful naţiunilor, Imperiul spulberat,
Ed. Remember, 1993;
- Chailand, G.; Blin, A., Dictionaire
de Strategie Militaire, Perrin, 1998;
- Chailand, G.; Rageau, J.,
Atlas Geografic. Geopolitica noilor raporturi de forţe în
lume, Paris, 1994;
- Chauprade, A.; Thual, Fr.,
Dicţionar de Geopolitică, CORINT, Bucureşti, 2003;
- Chua, Amy, World on Fire,
William Heinemann, London, 2003;
- Cordeliere, Serge, Mondializarea
dincolo de mituri, Editura Trei, 2001;
- Cordesman, A. H., Geopolitics
and Energy Key Trends: 2000-2020, CSIS, 2002;
- Degeratu, C., Prevenirea
surprinderii strategice: o ecuaţie imposibilă?, Ed.
ANI, Bucureşti, 2007;
- Duţu, Petre, Populaţia
mondială şi securitatea internaţională, Editura
UNAp, 2005;
- Flint, Colin, The Geography
of war and peace: from death camps to diplomats, OUP 2005;
- Flanagan, St. J.; Frost,
Ellen L.; Kulger, R. L.; Challenge of the Global Century. Report
of the Project on Globalization and National Security; Washington
DC: INSS, NDU, 2001;
- Friedman,
George, The Geopolitics of $130 Oil, STRATFOR, May 27, 2008, http://www.stratfor.com/weekly/geopolitics_130_oil
- Friedman, George, Chinese
Geopolitics and the Significance of Tibet , STRATFOR, April 15,
2008, http://www.stratfor.com/weekly/chinese_geopolitics_and_significance_tibet
- Friedman,
George, The
Geopolitics of Alliance,
STRATFOR, February 6, 2004 , http://www.stratfor.com/memberships/83376;
- Friedman,
George, The
Geopolitics of Immigration,
STRATFOR, January 15, 2004, http://www.stratfor.com/memberships/84122;
- Friedman,
George, Europe's Return to Power Politics, STRATFOR, December
7, 2007, http://www.stratfor.com/theme/europes_return_power_politics;
- Friedman,
George, The
Geopolitics of France,
STRATFOR, February 11, 2003, http://www.stratfor.com/memberships/100079;
- Friedman,
George, Russian Energy and Foreign Policy, STRATFOR, January 22,
2008, http://www.stratfor.com/themes/russian_energy_and_foreign_policy;
- Fukuyama, Fr., America la
răscruce, ANTET, 2006;
- Fukuyama, Fr., Construcţia
statelor, Ordinea mondială în secolul XXI, ANTET, 2004;
- Gardles, N., Schimbarea ordinii
globale, ANTET, 2005;
- Gorbaciov, M. S., Memorii,
Nemira, 1994;
- Gordon, L. P.; Craig, L.
A., Force and Statecraft, 4th ed, Oxford University Press, 2007;
- Graham, S., Cities, war and
terrorism: towaeds an urban geopolitics, Blackwell Publishing,
2004;
- Griffith, M., Relaţii
internaţionale, Editura ZIUA, Bucureşti, 2003;
- Heywood, A., Politics, 2nd
ed., Palgrave foundations, 2002;
- Herson, R., Climate Change,
ROUGH GUIDES, London, 2006;
- Hobsbawn, R., Globalization,
Democracy and Terrorism, Little, Brown, 2007;
- Hogen, M. J., The End of
the Cold War, Cambridge University Press, 1994;
- Hunter, R. E., European Security
in the New Century: Vision of an Emerging Superpower, Boulder,
Co: Lynne Riener, 2001;
- Huntington,
Samuel, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii
mondiale, Ed Antet, Buc. 1997;
- Husain Ed, The Islamist,
Penguin Books, 2007;
- Jackson, R.,; Soresen, G.,
Introduction to International Relations, Oxford University Press,
2007;
- Judt, Tony, Posrwar – A History
of Europe Since 1945, PIMLICO, 2007;
- Kaplann, R. D., The Coming
Anarchy, Random House; 1st ed., 2000;
- Kissinger, Henry, Dipolmacy,
Simon & Schuster, New York, London, Toronto 1994;
- Kynge, J., China Shokes the
World, PHOENIX, 2005;
- Lake, A., 6 Nightmares, Little,
Brown and Comp, 2002;
- MacGillirray, Globalization,
Carroll & Graf Publisher, New York, 2006;
- Odom, W. E., On Internal
War, Duke University Press, 1992;
- Pop, Adrian, Geopolitica,
Ed. Sylvi, 2003;
- Raufer, X., Cele 13 capcane
ale haosului mondial, Corint, 2004;
- Roberts, Paul, The End of
Oil, BLOOMBURY, Great Britain, 2005;
- Scarborough, R., Rumsfeld’s
War, Regnery Publishing, Inc, Washington D.C., 2004;
- Sempa,
Francis
P.,
Mackinder’s World, American Diplomacy, http://www.unc.edu/depts/diplomat/AD_Issues/amdipl_14/sempa_mac1.html;
- Sweig, J. E., Secolul antiamerican,
Tritonic, 2006;
- Taplin, mark, Imperiul deschis,
Ed. Nemira, 2006;
- Tylor, T., ; Sato,
S, Future Sources of Global Conflict, RIIA&IIPS, 1995.
- Suport de curs (biblioteca
virtuală)
|
| 15 |
Practica de specialitate
|
- Toate sursele bibliografice
recomandate de titularii cursurilor prevăzute în planul de
învăţământ
|
Discipline
opţionale:
|
16
|
Sistemul
comercial internaţional
|
- Georgeta
ILIE, Irina TOBOŞARU, Comerţ internaţional şi
politici comerciale, Ed. ProUniversitaria,
2008 (librăria
UCDC)
- Politici
comerciale - Abordări teoretice şi practici internaţionale,
Ed. ProUniversitaria, 2009 (librăria
UCDC)
- *** World
Trade Organization Annual Report 2009, disponibil pe www.wto.org
- *** Understanding
the WTO, ediţia 2007, disponibil pe www.wto.org
|
|
17
|
Politici
macroeconomice în turismul internaţional
|
- A. Băltăreţu,
„Evoluţii şi tendinţe în turismul internaţional.
Aspecte teoretice şi practice”, Editura Prouniversitaria,
Bucureşti, 2006 (librăria
UCDC)
- N. Neacşu,
A. Băltăreţu, “Turism internaţional. Lucrări
practice, statistici, documente ale Organizaţiei Mondiale
a Turismului, Reglementări, Legislaţie”, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti, 2006 (librăria
UCDC)
|
|
18
|
Etica şi
cultura în afacerile internaţionale
|
- Chiţiba
Constanţa; Management şi negociere în afacerile internaţionale,
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005
(librăria
UCDC)
- Gheorghiţa
Căprărescu, George Bucă-Chendi, Cezar Militaru;
management, editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2007 (librăria
UCDC)
- Cezar
Militaru; Management internaţional, Editura Prouniversitaria,
Bucureşti, 2007 (librăria
UCDC)
|
|
19
|
Contabilitatea managerială
în comerţul exterior
|
- Gheorghe
Lepădatu, Coordonator, şi colab. - Contabilitatea activităţii
de comerţ exterior, Editura Pro Universitaria, Bucureşti,
2009 (librăria
UCDC)
- Gheorghe
Lepădatu - Bazele contabilităţii de gestiune şi
calculaţia costurilor, Universitatea Creştină "Dimitrie
Cantemir", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006 (librăria
UCDC)
- Gheorghe
Lepădatu - Îndrumar practic de contabilitate de gestiune
şi calculaţia costurilor. (Referenţialul naţional
aplicabil, întrebări şi răspunsuri, teste grilă
propuse, teste grilă rezolvate), Universitatea Creştină
"Dimitrie Cantemir", Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006
(librăria
UCDC)
- Oprea
Călin, Cârstea Gheorghe - Contabilitatea de gestiune şi
calculaţia costurilor, Ed. Genicod, Bucureşti 2002 (biblioteca
UCDC)
- Horia
Cristea - Contabilitatea şi calculaţiile în conducerea
întreprinderii, Ed. CECCAR, ediţia a II-a Bucureşti,
2003 (biblioteca UCDC)
- Căpuşneanu
Sorinel - Contabilitatea de gestiune şi calculaţia costurilor.
Aplicaţii., Ed. Economică, ediţia a III-a, 2003
(biblioteca UCDC)
- Belverd
E. Needles jr. şi colab. - Principiile de bază ale contabilităţii,
Ed. ARC, ediţia a V-a, Bucureşti, 2001, pag. 854 – 1174
(biblioteca UCDC)
- Dumitru
Oprean şi colab. - Informatica de gestiune şi managerială,
Ed. Eurounion, Oradea, 1994 (biblioteca UCDC)
- Prof.
univ. dr. doc. D. Rusu - Bazele contabilităţii, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980 (biblioteca
UCDC)
- Legea
nr. 82/1991 – Legea contabilităţii cu modificările
la zi (biblioteca UCDC)
- Legea
nr. 31/1990 – Legea societăţilor comerciale cu modificările
la zi (biblioteca UCDC)
- Standarde
Internaţionale de Raportare Financiară (I.F.R.S.sTM)
– incluzînd Standardele Internaţionale de Contabilitate (I.A.S.sTM)
şi interpretările lor la 01.I.2007, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2007 (biblioteca UCDC)
|
CORPUL
PROFESORAL
În
procesul de pregătire sunt antrenaţi profesori ai Facultăţii
de Relaţii Economice Internaţionale cu o bogată experienţă
didacticăşi practică, precum şi cercetători
şi
specialişti
în domeniul afacerilor internaţionale.
|
Nr. crt.
|
Titular
|
Discipline
|
| 1 |
Prof. univ. dr. Virgil Adăscăliţei
|
Politici de marketing pe Piaţa Unică
Europeană
|
| 2 |
Prof. univ. dr. Constanţa Chiţiba
|
Economie internaţională
Tratative comerciale în tranzacţii internaţionale
Practică de specialitate
|
| 3 |
Prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu
|
Pieţe internaţionale de servicii
|
| 4 |
Prof. univ. dr. Liviu Olaru
|
Cooperare economica internatională
Tehnica operaţiunilor de comerţ exterior
Practică de specialitate
|
| 5 |
Conf. univ. dr. Georgeta Ilie
|
Investiţii străine
Managementul proiectelor cu finanţare internaţională
Practică de specialitate
|
| 6 |
Conf. univ. dr. Cezar Militaru
|
Managementul internaţionalizării firmei
Etica si cultura în afacerile internaţionale
|
| 7 |
Conf. univ. dr. Mihai Şandru
|
Dreptul internaţional al afacerilor
|
| 8 |
Conf. univ. dr. Andreea Băltăreţu
|
Politici macroeconomice în turismul internaţional
|
| 9 |
Conf. univ. dr. Cristina Bălăceanu
|
Mecanisme fundamentale ale Uniunii Europene
|
| 10 |
Conf. univ. dr. Constantin Degeratu
|
Geopolitica relaţiilor internaţionale
|
| 11 |
Conf. univ. dr. Gheorghe Lepădatu
|
Contabilitatea managerială în comerţul
exterior
|
| 12 |
Lect. univ. dr. Cristina Athu
|
Comunicare de afaceri în limba engleza
|
| 13 |
Lect. univ. dr. Adina Muşetescu
|
Strategii concurenţiale de marketing pe Piaţa
Unică Europeană
|
Programul
de Master în Managementul Afacerilor Internaţionale
va beneficia de cooperarea cu profesori invitaţi de la universităţi
din ţarăşi din străinătate, precum şi cu
specialişti cu experienţă practică.
Conducerea
Universităţii este permanent implicată în menţinerea
şi îmbunătăţirea calităţii corpului
profesoral.
OPORTUNITATI
ÎN CARIERA ALE ABSOLVENŢILOR
Obţinând
competenţele necesare, absolvenţii programului de master în
Managementul Afacerilor Internaţionale vor putea ocupa o varietate
de posturi în
- corporaţii multinaţionale;
- companii ce
desfăşoară afaceri internaţionale,
- societăţi comerciale
cu activitate de comerţ exterior;
- agenţii
si reprezentante comerciale din tara si străinătate,
- instituţii şi organizaţii
internaţionale;
- misiuni diplomatice
şi consulare,
- ministere şi departamente
de profil;
- organisme guvernamentale,
- activitate de consultanţă;
- instituţii financiar – bancare;
- diplomaţie;
- mass-media.
- unităţi
de cercetare şi învăţământ.
ACTIVITATI
DIDACTICE ŞI DE CERCETARE STIINTIFICA
Activităţi
didactice
Activităţile
didactice ale programului de master Managementul Afacerilor Internaţionale
se desfăşoară sub forma prelegerilor si dezbaterilor.
In
programarea acestora se tine seama de programul cursanţilor,
începând cu orele 18.00 (in zilele lucratoare).
În
notarea examenelor de semestru, activităţile pe parcursul semestrului
din cadrul prelegerilor de la curs şi al dezbaterilor de la seminar
sunt apreciate după cum urmează:
|
Nr. Crt.
|
Discipline
|
Modul de notare
la examene
|
| 1 |
Economie internaţională
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 2 |
Managementul internaţionalizării
firmei
|
70% răspunsuri la examen
20% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect
10% teste pe parcursul
semestrului
|
| 3 |
Cooperare economică internaţională
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 4 |
Pieţe internaţionale
de servicii
|
50% răspunsuri la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect 10% teste pe parcursul
semestrului
|
| 5 |
Mecanisme fundamentale ale Uniunii
Europene
|
60% răspunsuri
la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 6 |
Tehnica operaţiunilor de
comerţ exterior
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 7 |
Tratative comerciale în tranzacţii
internaţionale
|
60% răspunsuri
la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 8 |
Dreptul internaţional al
afacerilor
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 9 |
Strategii concurenţiale
de marketing pe Piaţa Unică Europeană
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 10 |
Investiţii străine
|
50% răspunsuri la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect 10% teste pe parcursul
semestrului
|
| 11 |
Managementul
proiectelor cu finanţare
internaţională
|
50% răspunsuri la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect 10% teste pe parcursul
semestrului
|
| 12 |
Politici de marketing pe Piaţa
Unică Europeană
|
67% răspunsuri la examen
33%
activităţi aplicative / lucrări practice
/ proiect
|
| 13 |
Comunicare de afaceri în
limba engleza
|
50% răspunsuri la examen
50%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 14 |
Geopolitica relaţiilor
internaţionale
|
60% răspunsuri la examen
30% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect 10 % activităţi
ştiinţifice
|
| 15 |
Sistemul comercial internaţional
|
60% răspunsuri la examen
40%
activităţi aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 16 |
Politici macroeconomice în turismul
internaţional
|
70% răspunsuri la examen
30% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 17 |
Etica şi cultura în afacerile
internaţionale
|
70% răspunsuri la examen
20% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect 10% teste pe parcursul
semestrului
|
| 18 |
Contabilitatea managerială
în comerţul exterior
|
60% răspunsuri
la examen
40% activităţi
aplicative / lucrări practice / proiect
|
| 19 |
Practica de specialitate
|
100% proiect de practică
|
Activităţi
de cercetare ştiinţifică/ Sesiuni ştiinţifice
anuale a masteranzilor
Activitatea
de cercetare ştiinţifică a masteranzilor reprezintă
o preocupare permanenta conducerii programului de master Managementul
Afacerilor Internaţionale şi a facultăţii de Relaţii
Economice Internaţionale. Astfel, anual se desfăşoară
sesiuni ştiinţifice ale masteranzilor care pun în valoare
aprofundarea domeniului de cercetare de către masterazi.
Manifestări
ştiinţifice ale masteranzilor programului Managementul Afacerilor
Internaţionale:
- "Coordonate
ale managementului afacerilor internaţionale in contextul instabilităţii
economice mondiale",
sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a masteranzilor,
14 mai 2009.
- "Managementul
afacerilor
internaţionale în contextul conjuncturii economice mondiale",
sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a masteranzilor,
26 martie 2010.
Rezultatele
cercetării sunt cuprinse în publicaţia anuală dedicată
sesiunii ştiinţifice studenţeşti intitulată Analele
Sesiunii Ştiinţifice Studenţeşti ale Facultăţii
de Relaţii Economice Internaţionale.
FINALIZAREA
STUDIILOR DE MASTER
Programul
se finalizează prin susţinerea lucrării de disertaţiei
si obţinerea unei diplome de Master în Managementul Afacerilor
Internaţionale.
TAXE
ŞI FACILITATI
Taxa
de şcolarizare este 250 Euro/ semestru şi
se achită în lei, la cursul BNR din ziua efectuării plăţii.
Pentru
licenţiaţii facultăţilor Universităţii Creştine
"Dimitrie Cantemir" se achită o taxa de şcolarizare
preferenţială de 200 euro/semestru.
Pentru
rudele de gradul I (soră, frate, mamă, tată, soţ
sau soţie) se aplică o reducere
de 25% la plata taxei de şcolarizare.
INFORMATII
SECRETARIAT
Pentru
alte informaţii, va puteţi adresa zilnic, între orele
10.00-16.00, la Secretariatul facultăţii de Relaţii Economice
Internaţionale din Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 176, sector
4, Corp D1, etaj 2, la tel. 021/330.89.31 sau 021/330.79.00, int. 151.
|